Băieţelul

Autor: Victoria Howe

Titlu original: The Baby Boy

Traducere: Andreea

Soţia mea a născut recent unui băieţel. Era cel mai adorabil lucru din lume, cel puţin pentru mine. Era singurul lucru la care mă gândeam când mă aflam la muncă. Îmi lipsea enorm când nu aveam ocazia să îl ţin în braţe. Reprezenta totul pentru mine. Nimeni şi nimic nu l-ar fi putut lua de lângă mine. Cel puţin asta am crezut până când nenorocirea s-a petrecut.
Într-o zi, însă, când am ajuns mai repede acasă, am strigat-o pe soţia mea. Nu mi-a răspuns, aşa că m-am gândit că doarme împreună cu fiul meu, Sean, ceea ce nu era ieşit din comun. Ar fi făcut asta şi dacă fiului meu nu i-ar fi fost somn. Soţia mea era tot mai obosită în ultimele zile.
Am deschis uşa camerei încet, speriat de faptul că i-aş putea trezi. M-am uitat peste tot şi nu l-am văzut pe Sean. Am văzut-o pe soţia mea, în schimb, dormind precum am prezis. Am scuturat-o în încercarea de a o trezi. Când a deschis ochii, am bombardat-o automat cu întrebări în legătură cu absenţa fiului meu.
- Nu ştiu, iubitule, a zis ea, însă nu a părut atât de îngrijorată pe cât m-am aşteptat. Poate e în camera de joacă.
Aşa că am făcut o vizită camerei de joacă. Spre uşurarea mea, se afla acolo, înconjurat de jucării. Dar ceva era nelalocul lui. Abia dacă se mişca. Nimic din comportamentul lui nu trăda faptul că ar respira. M-am apropiat de el şi l-am salutat. Nu s-a întors spre mine, nu a avut nicio reacţie. Am înconjurat camera pentru a-l observa mai bine şi am îngheţat locului. Fiul meu nu avea faţă. Tot ceea ce vedeam era piele şi păr care continuau să crească. Era ca şi cum cealaltă parte a capului i-ar fi fost plasată pe post de faţă. Şi pentru prima dată în viaţa mea – şi sper că pentru singura şi ultima dată – am realizat că jucăriile nu erau tocmai... jucării. Toate erau arme, de la cuţite la puşti. Şi el se juca cu o foarfecă. Când m-am apropiat destul de mult, băiatul meu a încercat să îmi împlânte vârful ascuţit în ochi. M-am ferit, apoi am încercat să ies din cameră pentru a-mi avertiza soţia, dar nu am putut găsi nicio ieşire. Peretele opus îl înlocuise pe cel cu uşă şi eram blocat. Era exact ca şi în cazul lui, spatele era imprimat peste faţă. S-a apropiat de mine cu arma, pregătindu-se să mă împuşte.
Apoi m-am trezit. Era 3:45 dimineaţa, sâmbătă. Am mers până la pătuţul fiului meu pentru a mă asigura că  totul a fost un vis. Din fericire, avea faţa lui dulce şi reală. Nu era nimic îngrijorător. Exceptând faptul că nu eram sigur că fiul meu era real. De fapt, am observat o pereche de balamale, ca ale unei păpuşi, care porneau din colţurile gurii. Faţa lui a început uşor să se deplaseze. Speriat, l-am apucat şi l-am izbit cu capul de perete. Nu era niciun creier, niciun craniu, nimic. Era o păpuşă. Băieţelul meu scump a scos o foarfecă de nicăieri şi mi-a înfipt-o în ochi. Atunci mi-am dat seama că nici eu nu am nimic în cap, că sunt doar o păpuşă.

Ursuleţul de pluş

Autor: Sabbygurllxo

Titlu original: Evil Teddy

Traducere: Andreea

Un băiat şi familia lui au locuit într-o căsuţă din nord, acum câţiva în urmă. El a fost singurul copil al familiei şi singurul său prieten a fost un ursuleţ de culoarea caramelului, mereu zâmbăreţ. Băieţelul a mers peste tot însoţit de ursuleţ şi întotdeauna a făcut totul alături de el. Şase ani mai târziu, copilul a fost diagnosticat cu cancer şi a murit la scurt timp. Părinţii au fost atât de afectaţi încât au împachetat totul şi au părăsit casa. Au lăsat în urmă lucrurile răposatului copil pentru a nu îşi aminti împrejurările morţii îngeraşului lor.

Câteva luni mai târziu, o nouă familie se mută în casa abandonată. Erau cinci. Doi părinţi iubitori, doi adolescenţi cu probleme de comportament şi un băieţel de şapte ani pe nume Anthony. Adolescenţii se certau mereu între ei, dar Anthony era un copil bun, cu excepţia unei micuţe ieşiri: ura jucăriile. În special ursuleţii de pluş. Mare greşeală...
Imediat ce pătrunse în casă, Anthony o luă fuga pe scări în sus şi revendică prima cameră pe care o descoperi. Nu ştia că pe vremuri fusese camera copilului mort. Mai târziu în acea noapte, Anthony se apucă să scotocească printre lucrurile care se aflau în acea încăpere.
„O adunătură de jucării nefolositoare şi un ursuleţ idiot.” gândi el.
Anthony luă ursuleţul de pluş, culese din mers o lopată şi ieşi afară. Câţiva metri mai încolo, săpă o groapă şi îngropă jucăria acolo. Zâmbi şi porni înapoi spre casă pentru a se pregăti pentru culcare.
Următoarea zi, Anthony se trezi şi icni. La picioarele lui se afla ursuleţul de pluş îngropat noaptea trecută şi o grămadă de mizerie. Copilul apucă jucăria şi se îndreptă spre camera fraţilor lui.
- Voi aţi făcut asta? Nu este amuzant! ţipă el.
- Nu, nu am făcut nimic! Calmează-te! exclamară fraţii lui la unison. Amândoi ieşiră din cameră, lăsându-l pe băieţel cu ursuleţul de pluş. Pe măsuţa lor se afla o foarfecă. Anthony zâmbi drăceşte, apucă obiectul şi începu să tranşeze micuţa jucărie în bucăţele mici. Apoi, una câte una, le cără în spatele casei unde se afla un lac şi le aruncă în apă.
„Asta îl va linişti.” gândi Anthony.
Mâi târziu în acea noapte, adormi fără dificultate. Următoarea dimineaţă, pentru că acesta nu se prezentase la micul dejun, părinţii lui intrară în camera acestuia cu gândul de a-l trezi, însă tot ce văzură fu o grămadă de sânge în locul unde trebuia să se afle fiul lor. Şi o notă. Acel bileţel spunea:

„MERGEŢI LA LAC.”

Părinţii acestuia, ţinându-se de mână şi tremurând, se îndreptară spre locul cu pricina. Mama oftă şi izbucni în plâns când realiză că în apă pluteau rămăşiţele fiului lor mic. Pe cealaltă parte a lacului se afla şi ursuleţul de pluş. În perfectă stare. Ţinând foarfeca stacojie în braţe şi zâmbind.

Răţuşca de cauciuc

Autor: Sabbygurllxo

Titlu original: The Rubber Duck

Traducere: Andreea

- Jimmy, dragă, este timpul să te îmbăiezi! spuse Michelle, mama lui Jimmy.
- Dar nu vreau să fac baie acum, mamă! se plânse Jimmy. Nu am cu ce să mă joc şi mă plictisesc singur!
- Nu-ţi face griji, fiule, am cumpărat ceva de la un târg de vechituri! A fost singurul lucru rămas şi l-am primit gratis, râse tatăl lui Jimmy, Henry.
Jimmy privi obiectul cu veneraţie.
- Mulţumesc, tată, iubesc răţuştele de cauciuc! Întotdeauna mi-am dorit una! Mamă, hai să facem baie!
Jimmy porni către baie. În timp ce Michelle pregătea cada pentru fiul ei, el continua să strângă răţuşca.
- Răţuşcă idioată! Nu măcăie! ţipă Jimmy şi aruncă jucăria în cadă.
- Scumpule, o să fiu înapoi în zece minute, bine? Să te speli bine! spuse Michelle şi sărută fruntea copilului, apoi se făcu nevăzută. Închise uşa după ea.
În timp ce Jimmy era în cadă, răţuşca de cauciuc continuă să plutească pe lângă el până când se făcu mică, de mărimea unei floricele de popcorn. Jimmy o ridică şi o ţinu în palma sa desfăcută, holbându-se la ea. Dar, când deschise gura, răţuşca sări înăuntru, alunecă pe gât şi reveni la dimensiunea ei normală. Jimmy se sufoca şi nu putea să scoată răţuşca. Muri asfixiat. Apoi, răţuşca se micşoră din nou şi ieşi afară din gura acestuia înainte de a reveni la dimensiunea ei normală. Şi pluti în continuare. Pluti în cada în care Jimmy zăcea mort.
Zece minute mai târziu, mama lui Jimmy reveni să îşi verifice băieţelul de şapte ani doar pentru a afla că acesta era mort. Cu răţuşca stând pe etajeră, departe de cadă.
- NUUUU, JIMMY! HENRY, VINO REPEDE! NU, COPILAŞUL MEU! NU! NU! NU! ţipă Michelle.
Henry pătrunse pe uşă şi o surprinse pe soţia lui cum plângea în timp ce strângea la piept trupul neînsufleţit al fiului lor. Se întrebă cum se întâmplase acea catastrofă.
- Nu, Jimmy...
„Quack, Quack tâmpiţilor!" gândi răţuşca înainte de a deveni atât de mică încât dispăru de tot.
Henry continua să se gândească la moartea lui Jimmy, la ce i se putuse întâmpla. Ce se schimbase? Apoi realiză ceea ce lipsea. Unde era răţuşca de cauciuc?

Nota Autorului: Da, e o povestioară ciudată, dar nu am citit niciodată o povestioară despre o răţuşcă de cauciuc criminală. Cred că era timpul să apară una!