Cassie

Autor: Walters88

Titlu original: Cassie

Traducere: Andreea

Am lăsat să îmi scape un strigăt când am văzut-o înaintând spre mine.
- Nu! Cassie, opreşte-te! Te rog! am ţipat cu disperare.
Eram încolţită într-un colţ. Sora mea, Cassie, avea un cuţit. Ochii mei alunecară de la ea la mama care zăcea moartă pe podea, apoi se fixară din nou asupra ei. Se apropie şi îmi şopti la ureche:
- Ar fi trebuit să mă iubeşti când ai avut şansa.
Ridică din nou cuţitul asupra mea. Se apropie şi mai mult. Apoi am auzit un clinchet scurt. Eram în patul meu. Transpiram abundent. Era pentru a treia oară când mă trezeam în asemenea hal după acelaşi vis în acea săptămână. Cassie era surioara mea mai mică. Avea şase ani şi suferea de schizofrenie. În cea mai mare parte a timpului era închisă în camera ei, pentru siguranţa tuturor. Aşa ceva nu se întâmplase până la evenimentul pe care îl numeam cu durere „Accidentul din 2009”. Se petrecuse cu câţiva ani în urmă când eu, fratele meu geamăn şi mama noastră dormeam. Asta făcea şi Cassie. Cel puţin asta credem că făcea. Se rănise în încercarea de a scăpa de un om pe care îl suspecta că o ameninţa cu arma.
Oricum, când m-am trezit, am privit ceasul cu alarmă. 5:45. Vineri. 31 mai. Ultima zi pentru mine ca „junior” în liceu. M-am pregătit repede şi am încropit un mic dejun satisfăcător înainte de a porni spre casa prietenei mele cele mai bune.
- Fată, ai întârziat două minute! mi-a spus ea în timp ce se instala în scaunul de lângă şofer.
- Taci, Tess! am zis.
- Reagan, acesta nu este felul în care îi vorbeşti celei care te-a ajutat cu plata acestei maşinuţe! glumi ea. Ştiam că glumea. Nu putea să plătească pentru o gumă de la automatul din Walmart.
După şcoală am ajuns la timp pentru a o surprinde pe Cassie uitându-se la Dora. Mi-am pus lucrurile pe etajeră, încercând să fac cât mai puţină gălăgie.
- Ştiu că eşti aici, Reagan. Ştiu şi despre ceea ce spui pe la spatele meu.
- Cum? a fost singurul cuvânt pe care am reuşit să îl articulez.
- Sarah mi-a spus.
- Cine e Sarah?
- Prietena mea cea mai bună. Alta decât Taylor, Ty, Megan, Phill, Geoff, Luke, JoJo şi Mary. De asemenea, am şi treizeci de pisici ca prieteni. Vrei să îţi spun şi numele lor?
- Nu. E bine aşa, Cassie.
- Ei bine, singurul lucru pe care ţi-l pot spune este că Sarah nu te place. Sau mama. Nici Tyler.
Tyler era fratele meu geamăn.
- Şi alt lucru pe care îl ştiu este că nu mă placi. Ceea ce duce la mari probleme. Sarah îmi tot spune că ar trebui să te rănesc. Mi-a spus că o să îmi provoace durere dacă nu fac ceva în legătură cu tine. Aşa că... îmi poţi da cuţitul acela din stânga ta, te rog?
Nici măcar nu şi-a desprins privirea din televizor de când am intrat în camera de zi. Am apucat cuţitul şi l-am azvârlit afară pe fereastra deschisă.
- Nu ar fi trebuit să faci asta, murmură ea.
Vocea îi sună stresată.
- Ai prefera ca eu să mor! Ai prefera ca Sarah să mă omoare! Mi-a spus asta!
M-am gândit la vis. Am privit cu disperare cum Cassie iese din casă, în căutarea cuţitaşului. La naiba! Am scos telefon şi am apelat imediat 911.
- 91, ce problemă aveţi?
- Surioara mea, Cassie, are schizofrenie! Cred că încearcă să mă ucidă! Are un cuţit!
- Am locaţia ta! Încearcă să rămâi pe fir până când ajung paramedicii şi poliţia!
- Oh... nu o să închid! am şoptit.
Îmi doream ca Tyler să fie acasă. Întotdeauna reuşea să o calmeze pe Cassie. Dar acum era cu prietenii lui, pe undeva. Am început să suspin. Imaginea ce o înfăţişa pe mama zăcând prăbuşită pe podea continua să îmi împânzească privirea. Cuvintele ca de gheaţă ale Cassandrei erau şi ele prezente.
- Ar fi trebuit să mă iubeşti când ai avut şansa!
Deodată, Cassie se afla în pragul uşii. Cu un cuţit în mână. Am ţipat. Am luat-o la fugă, în timp ce ţinam strâns lipit de ureche telefonul mobil. M-am închis în propria cameră şi am încercat să deschid fereastra. Singura reuşită - nedorită şi ea - a fost o tăietură largă de-a lungul braţului drept. Am auzit-o pe Cassie ţipând.
- SARAH, OPREŞTE-TE! O SĂ O PRIND! PROMIT! NU MĂ MAI LOVI!
Un alt ţipăt. Am decis ca, în timp ce ea era prinsă în bătălia împotriva lui Sarah, să încerc să trec pe lângă ea, pe hol, până afară. Am ieşit în viteză din cameră. Cuţitul lui Cassie s-a abătut asupra genunchiului meu de nicăieri. Pentru o clipă, am aruncat o privire în urmă la Cassie care stătea lipită de perete şi plângea de parcă cineva chiar o bătuse. Însă nu avea nicio vânătaie la vedere.
Atunci durerea m-a săgetat din plin. Tăietura era adâncă. Îmi simţeam genunchiul arzând, de parcă cineva îi dăduse foc. Dar am continuat să fug.
- Mai eşti? am sughiţat cu disperare în receptor.
- Da, scumpo, trebuie să fii calmă. Acesta este cel mai important lucru, acum.
Apoi am auzit sirenele. O maşină de poliţie. Doar atât au trimis. Am continuat să fug. Am continuat să alerg până am ajuns la copacul pe care, când eram mici, eu şi fratele meu, Tyler, obişnuiam să îl escaladăm. Am urcat până în vârf. Apoi am văzut-o pe Cassie ieşind din casă. Cătuşe? Nu. Om al legii? Nu. Lama cuţitului era plină de sânge. Cassie mă căuta cu o privire nebună. Sughiţam din nou.
- Ea... ea... ea l-a ucis pe poliţist, am spus printre sughiţuri.
- Asta este imposibil. Ofiţer Duncan? Mă auziţi? Repet, ofiţer Duncan? Mă auziţi?
Tăcere.
- Oh, Doamne! Acel copilaş... trimit întăriri! Ar trebui să fie acolo în zece minute. Poţi să-mi spui unde te afli acum şi dacă eşti rănită?
- Sunt în vârful unui copac. E prea micuţă pentru a se căţăra. Cel puţin sper. Şi am o tăietură uriaşă pe unul dintre genunchi şi o tăietură de-a lungul braţului drept.
- Bine, am să trimit şi paramedici.
Am stat căţărată în copac şi m-am rugat. Pentru prima dată în cei cincisprezece ani, m-am rugat. Apoi, creanga pe care stăteam s-a rupt. M-am prăbuşit. Nu am reuşit să văd nimic. Am fost temporar... paralizată. Vederea mi-a revenit încet. Dar şi durerea. Mi-am verificat genunchiul drept pentru că durerea era şi mai puternică. Era umflat şi avea o tentă gălbuie. Apoi mi-am dat seama că surioara mea mă auzise. Probabil că tot cartierul era la curent cu ceea ce se petrecea, dar nimeni nu se încumeta să îmi sară în ajutor. Laşii! Mi-am dat seama că telefonul s-a crăpat în zeci de bucăţele din cauza impactului. Erau ultimele clipe ale vieţii mele. Am aşteptat. Când a apărut în raza mea vizuală, am sărit în faţa ei. Genunchiul a cedat sub greutate şi m-am prăbuşit, străbătută de o durere şi mai puternică. Am încercat să mă ridic din nou, dar puţin mai încet acum. Era destul de aproape. Am încercat să mă retrag cât de repede am putut în acel moment. Am auzit maşina mamei oprindu-se pe alee. M-am uitat în spate, la timp pentru a o observa pe Cassie cum se opreşte pentru o clipă şi îşi întoarce capul spre alee. Apoi şi-a privit tricoul. Era acoperit de sânge.
Se îndreptă spre mine, mă împinse într-un tufiş, apoi alergă spre mama. Am auzit tot ceea ce au discutat:
- Cassie, de ce ai tricoul pătat de... sânge? a zis mama.
Pot afirma că era speriată.
- Reagan a căzut din copac. Genunchiul ei este umflat şi are o tăietură urâtă.
- Bine, dragă, dar... unde e?
- Se ascunde în acel tufiş, a zis şi a punctat cu degetul ei micuţ locul unde zăceam.
Am ridicat mâna pentru a le atrage atenţia. Mama porni în direcţia mea.
- Oh, Reagan, genunchiul tău!
Cassie se apropie şi ea de mama.
- Mami, zise ea cu iritare, depărtează-te!
Mama se întoarse la timp pentru a o surprinde pe Cassie scoţând un cuţit. Se îndepărtă încet.
- Cassie, pune cuţitul jos.
- NU! ţipă ea şi se năpusti asupra ei.
În timp ce cuţitul se abătea asupra mamei, i-am cuprins piciorul şi am tras-o pe Cassie. Se prăbuşi, iar cuţitul se împlântă în pieptul mamei.
- REAGAN! urlă şi se ridică cu rapiditate.
Dar, în loc să se apropie de mine, se concentră asupra mamei. Mă simţeam neajutorată. Fără speranţă. Aproape că nu îmi puteam mişca piciorul fără a-mi provoca durere. Mi-am închis ochii şi am suspinat. Cassie se întoarse din nou spre mine. Ochii mi s-au deschid din cauza terorii când am văzut-o apropiindu-se. Apoi, visul deveni realitate. Vorbele ei ca de gheaţă îmi gâdilară urechile:
- Ar fi trebuit să mă iubeşti când ai avut şansa.
M-am pregătit mental pentru asta. Cassie se prăbuşi cu un sunet spart. Tyler se afla deasupra ei. Se încăierară până când fratele meu obţinu cuţitul. Ea începu să suspine din nou.
- Dar... Sarah... o să mă rănească! zise ea, în timp ce încerca să îl dea jos pe Tyler.
- Calmează-te, Cassie, calmează-te!
Apoi, sirenele au început din nou să sune. Ofiţerii s-au repezit asupra tufişului în care ne aflam şi au luat-o pe Cassie de sub Tyler.
- Am să te prind eu, Reagan! Păzeşte-ţi spatele! ţipă ea, în timp ce poliţiştii o împingeau în spatele maşinii lor.
Eu şi mama ne-am grăbit să ajungem la spital. Mama a supravieţuit – cumva. Plămânul ei drept a fost sever rănit şi a avut două coaste rupte. Eu mi-am zdrobit genunchiul, mi-am sucit încheietura mâinii şi am avut o comoţie severă.
Cassie se află acum într-un spital pentru boli mintale şi îşi va petrece restul vieţii acolo. Dar ultimele ei cuvinte încă mă bântuie şi mă fac – obligă – să verific uşile şi geamurile în fiecare noapte. Sunt în ultimul an la liceu şi viaţa e grea. Mai ales din cauza fricii că surioara ta mai mică te-ar putea omorî în timp ce tu dormi.

Notă: Autoarea a postat un mesaj în care spune că se gândeşte la o continuare. Sperăm şi noi!